Post

„Impreuna vom reusi”

mai 29, 2013 - Evenimente

Campanie de strangere de fonduri pentru terminarea cantinei sociale de la Cumpana

Acum 13 ani, la iniţiativa primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a preotului paroh de atunci Mihai Jan, a Consiliului Local, a Arhiepiscopiei Tomisului şi a World Vision au fost puse bazele cantinei sociale. „Am pornit cu 22 de copii, iar acum am ajuns la 88. Prin bunăvoinţa sponsorilor noştri am reuşit să construim o nouă cantină, tot în curtea bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva. Aici avem o sală de mese pentru o sută de locuri, depozite, bucătărie. Ne-a mai rămas să dotăm cantina cu toate necesare. Sperăm ca prin bunăvoinţa celor care ne-au fost mereu alături: sponsori, locuitori din comună, să inaugurăm noua cantină în luna septembrie”, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Până la acest moment, investiţia a costat 45.000 de lei, dar până la inaugurarea cantinei mai este necesară o sumă importantă de bani, din care vor fi achiziţionate toate dotările. Astfel, ieri, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, în parteneriat cu primăria comunei şi Fundaţia World Vision România, Biroul Zonal Constanţa au lansat campania de promovare „Împreună vom reuşi”, care are drept scop atragerea de fonduri necesare dotării cantinei sociale. Toţi cei care doresc să facă o donaţie, să întindă o mână de ajutor se pot adresa actualului preot paroh al bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ioan Soare.

Un meniu variat şi delicios

Cele două bucătărese ale cantinei sociale, Glodeanu Cheleme (Mărioara) şi Sanda Tescuteanu, munceau, ieri, de zor, pentru a le servi copiilor o masă delicioasă. Beneficiarii au avut pe masă mămăligă cu smântână, mazăre cu carne şi cartofi, iar la desert plăcinte cu brânză. „Din 2001, de când muncesc aici, am hrănit 7.800 de copii. Niciodată, în farfurii nu a rămas mâncare. Iar dacă am făcut mai multe porţii, cele rămase le-am împărţit bătrânilor din comună”, ne-a povestit Glodeanu Cheleme (Mărioara). Şi pentru că această cantină funcţionează pe lângă biserică, în zilele de miercuri şi vineri, copii primesc mâncare de post. În ceea ce priveşte beneficiarii, aceştia trebuie să nu lipsească nemotivat de la şcoală. „Copiii sunt monitorizaţi ca să nu lipsească de la şcoală. În aşa fel, încercăm să prevenim abandonul şcolar”, a adăugat, la rândul său, preotul paroh Ioan Soare.

Primele cireşe, pe masa copiilor necăjiţi

Ieri, Arhiepiscopia Tomisului a trimis câteva lădiţe cu cireşe celor 88 de beneficiari ai cantinei sociale. „Sunt din prima roadă de la ferma de la Nazarcea. Am decis să le aducem copiilor de la cantina socială din Cumpăna, mai ales că se apropie 1 iunie – Ziua Copiilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş.

cantina-sociala-1 cantina-sociala-2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *